Timp estimat de citire: 1 minut
Un grup de 300 de drone a făcut spectacol în Cornwall, Marea Britanie, liderii mondiali ai G7 fiind rugați să acționeze acum pentru a proteja planeta.
Liderii mondiali, inclusiv președintele SUA, Joe Biden, s-au întâlnit în Cornwall pentru a participa la summit-ul G7 și a discuta despre criza de sănătate, climă și natură.
Greenpeace a folosit acest moment pentru a-i întâmpina pe liderii mondiali, trimițându-le un mesaj puternic și simplu.
S-au folosit programe de inteligență artificială pentru a coregrafia mișcarea dronelor, ilustrând animale și cuvinte 3D, intercalate cu proiecții. Un total de 300 de drone luminoase au fost folosite pentru a crea imaginile, fiind cel mai mare spectacol de drone produs vreodată în Marea Britanie. Grupurile de drone aveau o înălțime de până la 76 m și o lungime de 122 m.
Filmul de două minute prezintă proiecții ale unor animale, inclusiv un jaguar, ton și albină, create de sute de drone luminoase, care se mișcă pe cer. Pe fundal, voci de copii transmit mesaje puternice de speranță.
Greenpeace folosește filmul pentru a face apel la liderii celor șapte dintre cele mai mari economii și la UE să renunțe la ambițiile de abordare a acestor crize și să ia măsuri semnificative pentru a opri pagubele pe care le provoacă. Greenpeace solicită tuturor liderilor să protejeze cel puțin 30% din pământ și mare până în 2030, respectând drepturile populației indigene și ale comunităților locale care depind de acestea.
Dacă vrei să afli informații despre cele mai grave probleme cu care se confruntă omenirea, citește articolul nostru despre acest subiect: Cele mai grave 4 probleme cu care se confruntă omenirea.
[Poză de pe Unsplash]